- curiozitate
- învăţare/acumularea informaţiei
- practică
curiozitatea stârneşte interes
ai văzut cum cineva cântă la chitară şi ţi-ai dorit să înveţi şi tu?
ai văzut prin cărţi schelete/imagini a dinozaurilor care te-au fascinat şi întrebai de părinţi diferite lucruri despre ei?
ştii de ce avionul Ан-225, cel mai mare avion din lume, care încărcat cântăreşte peste 600 tone (!) zboară?
ştii de ce focul unui chibrit aprins are culorile alb, galben, portocaliu şi albastru?
curiozitatea poate apărea de la sine (exemplul cu chitara sau dinozaurii), sau poate fi indusă (ex. cu avionul sau culoarea flăcării) şi serveşte în calitate de impuls pentru acţiunile ulterioare menite de a satisface această curiozitate - de a învăţa.
cea mai pronunţată curiozitate este acea a copiilor. de ce un copil pune multe întrebări? pentru că îi este interesant, iar atunci când îi este interesant, el este atent la ce îi spui. doar că cu timpul noi îi dezvățăm să fie curioși.
în prezent la școală nu se stârnește curiozitatea elevilor și ei nici nu știu pentru ce învață anumite obiecte, respectiv ei nu sunt motivați și nu depun efort pentru a învăța. procesul eșuează din start.
pe lângă asta, s-a demonstrat că informația învățată se memorizează mai bine, dacă aceasta este însoțită de un mic test (fără note) care consolidează cunoștințele noi (Testing effect)
acum, dacă eşti dreptaci, ia pixul în mâna stândă (şi invers) şi scrie exact aceeaşi propoziţie "afară este cald". cel mai probabil că în loc de nişte litere frumoase vei face nişte mâzgâleturi. cum aşa, doar teoria este cunoscută la perfecţie?! pentru că abilităţile nu se învaţă, ele se dezvoltă.
nu vei învăţa să cânţi la chitară, să programezi, să vorbeşti în public, să fii creativ, să tapezi fără să privești la tastatură, să rezolvi probleme, dacă doar citeşti despre asta sau te uiţi la alţii cum o fac. orice cunoştinţe trebuie aplicate în practică pentru a le consolida şi a le transforma în abilităţi.
pe lângă asta mai sunt cunoştinţe cum ar fi "anii şi detaliile războaielor" din istorie, "ţările lumii şi capitalele lor" din geografie şi multe alte obiecte la baza cărora se află informaţie care trebuie pur şi simplu memorizată. aşa informaţie se numeşe explicit knowledge sau memorie declarativă. informaţia dată, dacă nu este repetată, se uită cu timpul, însă există o metodologie, descoperită de mai mult de 100 ani în urmă, care se numeşte Spaced repetition (Интервальные повторения) şi permite memorarea "explicit knowledge" în baza repetărilor programate a informaţiei (la tema dată e multă informaţie, cine vrea - să citească).
toate aceste lucruri apoi se presară cu elemente din "gamification", pentru a înlocui notele şi a face procesul de învăţare mai atrăgător şi interactiv. notele într-un sistem de educaţie adecvat doar încurcă, pentru că ele (1) educă frica față de greșeli și insuccese (ai făcut o greșeală - asta e rău și ai o notă mai mică) și (2) substituie curiozitatea, dorința naturală de a descoperi lucrurile, cu dorința de a primi o notă de 10. și dacă pentru a primi o notă de 10 trebuie de făcut pașii 1,2,3, atunci elevul se focusează doar pe pașii 1,2,3, iar restul trece pe lângă el fără să-l afecteze cumva.
cea mai pronunţată curiozitate este acea a copiilor. de ce un copil pune multe întrebări? pentru că îi este interesant, iar atunci când îi este interesant, el este atent la ce îi spui. doar că cu timpul noi îi dezvățăm să fie curioși.
în prezent la școală nu se stârnește curiozitatea elevilor și ei nici nu știu pentru ce învață anumite obiecte, respectiv ei nu sunt motivați și nu depun efort pentru a învăța. procesul eșuează din start.
învăţarea trebuie să fie interactivăvideo, imagini, diagrame, exerciţii, lucru în grup, simulări, quiz-uri, jocuri, asocieri, cărţi, discuţii, teste, experimente, twitter, evaluări, competiţii, istorii/povestiri, prezentări, întrebări, scheme, proiecte individuale şi multe alte elemente pot fi utilizate pentru ca procesul de învăţare să fie interactiv şi să nu se rezume doar la conspect. însă modalitățile de livrare a informației trebuie să fie diferite nu doar pentru că asta e interactiv, sau că e fain, sau că e era digitală. cauza iarăși este în noi. o persoană poate să-și mențină atenția asupra unui lucru ~10 min (aici sunt mai multe păreri, însă eu aleg 10 min). după 10 min omul deja nu este atât de productiv, însă dacă schimbăm obiectul atenției, contorul se resetează.
pe lângă asta, s-a demonstrat că informația învățată se memorizează mai bine, dacă aceasta este însoțită de un mic test (fără note) care consolidează cunoștințele noi (Testing effect)
practica este vitalăabilităţile nu se învaţă, ele se dezvoltă. ştiinţific acest fapt îl explică neuroştiinţa (en), însă o explicaţie accesibilă constă într-un exerciţiu foarte simplu:
ia un pix şi scrie pe o foaie o propoziţie simplă, ceva de genul: "afară este cald"abilitatea noastră de a scrie am obţinut-o la grădiniţă/şcoală, învăţând mai întîi teoria (formele literelor), apoi practicând scrisul (caiete în care scriam pe câteva linii fiecare literă în parte, apoi silabe, etc.).
acum, dacă eşti dreptaci, ia pixul în mâna stândă (şi invers) şi scrie exact aceeaşi propoziţie "afară este cald". cel mai probabil că în loc de nişte litere frumoase vei face nişte mâzgâleturi. cum aşa, doar teoria este cunoscută la perfecţie?! pentru că abilităţile nu se învaţă, ele se dezvoltă.
nu vei învăţa să cânţi la chitară, să programezi, să vorbeşti în public, să fii creativ, să tapezi fără să privești la tastatură, să rezolvi probleme, dacă doar citeşti despre asta sau te uiţi la alţii cum o fac. orice cunoştinţe trebuie aplicate în practică pentru a le consolida şi a le transforma în abilităţi.
pe lângă asta mai sunt cunoştinţe cum ar fi "anii şi detaliile războaielor" din istorie, "ţările lumii şi capitalele lor" din geografie şi multe alte obiecte la baza cărora se află informaţie care trebuie pur şi simplu memorizată. aşa informaţie se numeşe explicit knowledge sau memorie declarativă. informaţia dată, dacă nu este repetată, se uită cu timpul, însă există o metodologie, descoperită de mai mult de 100 ani în urmă, care se numeşte Spaced repetition (Интервальные повторения) şi permite memorarea "explicit knowledge" în baza repetărilor programate a informaţiei (la tema dată e multă informaţie, cine vrea - să citească).
toate aceste lucruri apoi se presară cu elemente din "gamification", pentru a înlocui notele şi a face procesul de învăţare mai atrăgător şi interactiv. notele într-un sistem de educaţie adecvat doar încurcă, pentru că ele (1) educă frica față de greșeli și insuccese (ai făcut o greșeală - asta e rău și ai o notă mai mică) și (2) substituie curiozitatea, dorința naturală de a descoperi lucrurile, cu dorința de a primi o notă de 10. și dacă pentru a primi o notă de 10 trebuie de făcut pașii 1,2,3, atunci elevul se focusează doar pe pașii 1,2,3, iar restul trece pe lângă el fără să-l afecteze cumva.
deci, sistemul de educație modern este un mediu unde curiozitatea este ghidul elevilor în obiectele de studii, unde elevii nu se tem să facă greșeli și să primească pentru asta o notă nesatisfăcătoare, ba dimpotrivă ei învață foarte mult din greșelile sale, unde ei își dezvoltă abilități concrete și unde ei nu se plictisesc, ci interactionează și învață împreună.
ceea ce avem la moment însă, pe alocuri seamănă cu un antipod a ceea de ce avem nevoie.
PS: începutul istoriei aici
PPS: iată de ce focul are culoarea albastră, eu aș învăța așa chimia:
imagine de pe ipadwallpaper
imagine chibrit de pe vipdictionary
No comments:
Post a Comment