sistemul de învăţământ şi baobabul

Baobabul este o specie de copac din genul Adansonia. Aceşti copaci cresc până la 5-30 metri în înălţime şi 7-11 metri în diametru. Trunchiul lor nu are inele după care se poate de estimat vârsta copacului, însă analizele de radiocarbon indică o vârstă de 5500 ani, iar fructele acestuia conţin de 3 ori mai multă vitamina C decât în portocale şi mai mult calciu decât în spanac.
Este un copac impunător prin măreţia şi prin longevitatea sa. Nu am văzut niciodată un baobab, dar bănuiesc că alături de el te simţi neînsemnat şi momentan.
Acest baobab este asemenea sistemului de învăţământ: la fel de masiv - nu-l poţi acoperi dintr-o singură privire şi trebuie să-l analizezi din mai multe puncte de vedere; are o vârstă mai mare decât noi, oamenii; are fructe - absolvenţii universităţilor. Doar că fructele sistemului de învăţământ nu se coc, dar rămân verzi şi respectiv nu au toate calităţile utile, atât de necesare angajatorilor.
Iar dat fiind faptul că scopul principal al sistemului de învăţământ, de a crea angajaţi buni(*), eşuează, apare întrebarea:

"de ce oamenii învaţă 16 ani, dar nu sunt apţi de a face faţă responsabilităţilor la locul de muncă?"

Eu personal am învățat 16 ani, am absolvit facultatea TIC, însă la moment lucrez în calitate de formator (trainer) într-o companie internațională. Pentru a deveni formator am ”învățat” doar 2 ani, pur și simplu procesul era diferit.
(*)Un angajat bun, pentru marea majoritate a profesiilor, este persoana care posedă caracteristicile din imaginea de mai jos:

Acestea sunt cele mai importante, deşi pentru anumite posturi de muncă unele din aceste caracteristici nu sunt prioritare. (o descriere succintă a acestor caracteristici)
Acum, din toate elementele enumerate, sistemul de învăţământ contribuie puternic doar la "cunoştinţe în domeniu":

Însă în acelaşi timp  sistemul curent inhibă simţul "responsabilităţii" şi "creativitatea" viitorilor angajaţi, iar celelalte aspecte le lasă intacte. Explicaţia acestui fenomen poate fi găsită privind în trecutul istoric al educaţiei...

Scurt istoric
Înainte de perioada industrializării, educaţia nu era un fenomen răspândit în masă. Printre activităţile de bază atunci era agricultura şi meşteşugăritul, pentru care nu trebuia mare educaţie.
Însă odată cu industrializarea a apărut şi necesitatea în forţă de muncă multă şi calificată pentru a lucra la fabrici, la "stanoace". Iar pentru a-şi efectua responsabilităţile la locul de muncă, angajaţii nu trebuiau să fie creativi, proactivi, "active learner", ci trebuiau să aibă cunoştinţe în domeniu şi să ştie cum să opereze la "stanocul" său.
Respectiv, pentru a crea mii de angajaţi pentru fabrici şi uzine, au fost create conveiere - şcoli - unde oamenii erau învăţaţi cum trebuie de lucrat, iar dat fiind că de la ei se cerea doar "cunoştinţe în domeniu", procesul de educaţie se focusa în mare parte doar pe acest aspect.

Întorcându-ne în prezent, profilul angajatului s-a schimbat foarte tare, pe când procesul de creare al acestuia a rămas practic intact. Mediul competitiv în care activează companiile defineşte profilul unui angajat de valoare ca fiind:

• creativ - pentru a veni cu idei noi şi îmbunătăţiri a proceselor ce există
• proactiv - pentru a lua iniţiativa în mâinile sale şi nu să aştepte permanent să i se spună ce trebuie de făcut
• "active learner" - pentru ca să înveţe din greşelile sale şi să fie la curent cu toate inovaţiile din domeniul său
• etc.

Din cele menționate mai sus, pe de o parte, și din realitatea sistemului de învăţământ pe de altă parte, se vede că acesta nu contribuie la dezvoltarea abilităţilor necesare societății, ba mai mult, reprezentanţii sistemului nici nu realizează ineficienţa acestuia şi opun rezistenţă schimbării. În cazul dat, pentru a schimba ceva sunt 2 scenarii:

1. îmbunătăţirea sistemului de învăţământ curent şi anume a procesului de învăţare
2. regândirea sistemului de învăţământ

imagine baobab de pe listofplenty