ai să ai note mari, ai să ai job bun

când eram elev/student, tata îmi spunea: ”Iulian, trebuie să înveți și să ai note bune, pentru că după studii va trebui să te angajezi”. îi spuneam eu că n-are treabă una cu alta, dar n-ajuta...

ei, totuși m-am angajat eu după studii, defapt în timp ce eram student și încă nu aveam diploma. iar acum una din responsabilitățile mele la serviciu este să particip la interviuri de angajare (nu la toate).

și vreau să spun că absolut nu mă interesează diploma și notele, în schimb mă interesează să cunosc persoana în cauză, cum gândește, de ce este capabilă, ce principii o ghidează, cum reacționează în diferite situații, etc. și nicidecum cum a învățat la universitate și ce note a avut.

da, sunt unele joburi la care diploma este necesară, dar nu și notele, pentru că pe angajator îl interesează abilitățile tale, pe care el le va testa la interviu, și nu cifra care reflectă aceste abilități cunoștințele tale, limitate de curriculum, care oricum vor fi "complementate" după ce te vei angaja, cu informație specifică proceselor în companie.

sursa imagine

nu ne învață ceea ce cu siguranță vom face

cel mai fericit omul este atunci când umblă la grădiniță - habar nu are de nimic. 

însă crește oleacă și îl dau la școală. acolo învață cunoștințe generale despre istorie, științe exacte, științe umaniste. într-o oarecare măsură i se prezintă câteva căi pe care le poate alege pentru a le descoperi mai departe. dar aici apare întrebarea - ce să aleagă?

alege și el ceva și merge la univer. aici deja îl învață lucruri complexe, de care o să aibă nevoie la serviciu (tipa). dar și aici stă la îndoială - ce direcție să-și aleagă din multitudinea care este la univer, pe care să o studieze mai detaliat? ei, alege și el cumva, apoi scrie teza de licență.

pe parcurs mai apar întrebări: să se angajeze cât e student? să facă masteratul? să se implice într-o organizație? să facă poate cursuri suplimentare? să mai facă o facultate? să se angajeze aici sau să mai caute? să-i spună sau nu? să ia anumite hotărâri? să cedeze? și cu timpul numărul de întrebări doar crește.

de mici ne învață ceea ce probabil ne va trebui câteodată și nu ceea ce cu siguranță vom face zilnic - vom lua decizii. 

pentru că dacă cineva ne-ar învăța cum să luăm decizii: ce să facem, ce trebuie de luat în considerație, care sunt efectele pe termen scurt și lung, prioritățile, factorii cheie, etc., păi poate era să ne fie mai ușor, peste tot.

sursa imagine

dilema focusării

unii zic că ”trebuie să fii focusat pe rezultate”, alții zic ”trebuie să fii focusat pe oameni”, apoi fiecare aduce argumente în folosul afirmației sale.

doar că oleacă nu e chiar așa...

dacă nu ești focusat pe rezultat, atunci ești focusat pe... proces. asta o văd mai adevărată și mai logică:
sau este important pentru tine rezultatul și nu prea îți pasă cum ajungi la el, sau îți pasă mai mult de corectitudinea procesului la fiecare etapă de execuție.
iar focusarea pe oameni nu dispare nicăieri, ea trebuie să fie prezentă mereu, fiind un element indispensabil a ”secretului succesului” în prezent.

perfecţiune (NU e despre data frumoasă de astăzi)

când am fost mici, ne jucam în nisip, făceam "castele" din căldăruşe, aveam maşinuţe/păpuşi, cărţi cu multe desene colorate, iar deseori în genere nu ne trebuia nimic ca să ne închipuim că suntem la volanul unui superbolid, sau că suntem spioni şi am descoperit cea mai mare taină a omenirii, sau că o piatră pe care am găsit-o în ogradă este cel mai valoros diamant din univers. eram fericiţi pentru că perfecţiunea exista în noi, în mintea noastră.
însă cu timpul transpunem (fiind afectaţi de societate) perfecţiunea din mintea noastră pe obiectele materiale, puţine şi mici din lumea în care trăim. schimbăm un univers întreg pe nişte fleacuri, pe care nici nu le avem, apoi toată viaţa ne fugărim după ele.
norocoşii care-şi dau seama de asta, încearcă să învețe din nou ceea ce au ştiut cândva demult-demult, dar rareori le reușește...

sursa imagine

52 ani diferență

un desene animat educațional din 1959 care a luat premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație în același an.
este despre matematică, o introducere în lumea matematicii de fapt, care te surprinde prin prezența sa oriunde: în muzică, arhitectură, artă, corpul uman, natură, jocuri, exerciții mentale, viitor și infinitate.
este un filmuleț genial, care a fost oferit școlilor și a sporit interesul elevilor la matematică. durează 27 minute, dar le merită pe toate, chiar și eu am învățat ceva nou. pe lângă asta e și o poveste interesantă. dacă s-ar găsi cineva să îl traducă și să îl arate la noi la școli, ar fi extraordinar.
dacă nu ai 27 min, te îndemn totuși să treci fugitiv prin el, maxim 2 minute.



apoi când mă uit cum se învăța în 1959 și ce sistem educațional caca avem acum (se referă la școli mai mult, însă aș generaliza), păi dijeaba domnilor miniștri, să mă scuzați, roadeți încălțămintea la serviciu, pentru că din an în an parcă se schimbă ceva, dar nu ceea ce trebuie - metode de predare și cunoștințele relevante a elevilor și a studenților.

Nicu a zis odată o chestie tare reală la o postare despre educație:

nicolae.apostu spunea...

dacă mi se dă mână liberă eu pot implementa sistemu în 3 ani în cel puțin o universitate

și un ultim mesaj celor responsabili de educație - creați oportunități pentru oamenii care vor să se implice

întrecerea cuvintelor

Mai jos este o diagramă care reprezintă volumul în numărul de cuvinte a paginilor de pe Wikipedia pentru diferite cuvinte. (click pe imagine pentru a o mări)

Culoarea mai întunecată corespunde paginilor despre cuvinte negative, care, după cum se vede, depăşesc cu mult cuvintele pozitive.
Nu pot spune că e tare obiectivă aşa comparaţie, dar faptul că pe pagina despre Sinucidere se vorbeşte mai mult decât pe paginile despre Dedicaţie, Frumuseţe, Atitudine, Valori şi Părinţi luate împreună nu inspiră deloc.
Însă interesant s-a primit că Pozitivismul şi Dragostea au reuşit să treacă peste Crimă şi Omor. Chiar şi diagramele ne spun asta.

toţi vor să fie mai buni

sinceritate. toţi vor să devină mai buni, să fie în relaţii bune cu oamenii acasă, la serviciu, peste tot. pentru asta au fost scrise sute de cărţi (gen "How to Win Friends and Influence People" de D. Carnegie), care oferă toate "secretele" despre cum trebuie să te comporţi, ce trebuie să spui, când să zâmbeşti, când să nu zâmbeşti, etc. pentru ca oamenii să te iubească şi să te respecte. dar tot în cărţi este spus de sinceritate - că se află la baza oricărei relaţii dintre oameni, însă majoritatea nu ia asta în consideraţie. 

şi devin falşi atunci când încearcă să utilizeze tehnicile, pentru că oamenii simt când eşti sincer cu ei. şi în loc să consolidezi relaţia, faci doar mai rău.

nu trebuie să ştii "finturi" ca să fii în relaţii bune cu oamenii, pur şi simplu fii sincer cu ei. şi cu tine însuţi, dacă poţi.